Intr-un mic satuc de munte, intr-o casuta mica si saracacioasa locuia un baietandru de saptesprezece ani orfan de mic, care traia in singuratate, hranindu-se din propria gradina. In afara de Gim, catelul sau, orfanul nu mai avea nici un prieten, si nu vorbea cu absolut nimeni, cat era ziua de lunga.
In subsolul casei sale baiatul isi amenajase un mic atelier, nestiut de nimeni, in care picta, personaje cu infatisari ciudate, fantastice, luptatori singuratici, calugari cautatori ai pietrei filosofale, alchimisti in atelierele lor.
Cat era ziua de lunga, baiatul statea ascuns in atelierul sau si picta. Asta il tinea in viata, arta lui il ajuta sa alunge singuratatea din viata si sufletul lui. Traia cu speranta ca intr-o zi o sa paraseasca satucul sarac si inapoiat si o sa ajunga un artist cunoscut si apreciat, intr-o tara indepartata, bogata civilizata.
Intr-o noapte avu un vis. I se infatisa in visul sau o femeie, de o frumusete rapitoare, invesmantata in valuri brodate cu fir de argint ; femeia cu chip angelic arata ca o zana din alte taramuri, si-i sopti cu un glas fermecator sa plece chiar a doua zi catre miazazi si sa caute Regatul lui Sion, dar il avertiza ca va avea de infruntat nenumarate peripetii si va fi supus unor numeroase incercari si teste de intelepciune.
Baiatul se trezi din vis si in sufletul sau de adolescent singuratic incolti deodata speranta si se hotara sa-si urmeze visul sau ciudat, incredintat fiind ca femeia feerica este reala, si ca intr-o buna zi o va intalni.
Isi stranse in fuga toate panzele sale pictate in secret, le aranja frumos intr-un cufar vechi, isi lua cateva merinde si o porni, urmandu-si visul spre miazazi. Parasi satul fara sa vorbesca cu nimeni, mergand grabit, cu capul in pamant, gandurile sale zburau departe iar sufletul sau era imbatat de speranta si mintea in cautarea aventurii si necunoscutului.
Era pentru prima oara cand isi parasea tinutul natal, dar necunoscutul nu il speria ci il fascina.
Merse pe drumul principal pana seara, iar noaptea il prinse intr-o padure intunecoasa. Se hotara sa caute un loc ferit pentru a se odihni.
Mergand el asa in semiintuneric, calauzit de lunina slaba a lunii, vazu o coliba, plamadita din crengi, ce arata ca un cort. Se apropie de coliba si zari inauntru un batran, ce statea ingandurat pe o lavita si fuma dintr-o pipa. Figura batranului ii inspira incredere si intra. Batranul, ca trezit dintr-un vis il intreba ce vant il aduce si ce cara dupa el in cufar. Tanarul, ceru voie sa se aseze alaturi de batran pe lavita si ii spuse pe scurt viata lui, ii spuse ca e un fel de pictor singuratic si a plecat in lume sa-si caute norocul.
Batranul ii zambi, si deschise cufarul. Scoase toate panzele baietandrului si le privi pe fiecare cu atentie. Apoi il imbie sa fumeze cu el niste « ierburi fermecate » cum le numea el, in semn de prietenie. Tanarul se invoi. Trase cateva fumuri din pipa batranului, si avu niste viziuni ciudate. Intra intr-o stare de transa si i se paru ca vede , departe, un castel, in care toata lumea petrecea, se infruptau cu bunatati, beau vinuri alese din pocaluri si cativa menestrei cantau niste melodii ciudate, incantatoare auzului. Apoi cazu intr-un somn adanc, si cand se trezi dimineata, batranul nu mai era in coliba. Iesi afara, incepu sa cerceteze imprejurimile, il striga, dar nici urma de batran.
Tanarul era usor debusolat, dar, in acelasi timp fascinat. In mintea lui erau vii cele doua vise : femeia feerica si castelul miraculos.
Intra in coliba, isi stranse repede picturile, si o porni mai departe, tot spre miazazi. Dupa ce iesi din padure, ajunse intr-un orasel ce forfotea de targoveti ce vindeau fel de fel de marfuri : stofe fine, matasuri, vase aurite, podoabe femeiesti, un fel de targusor negustoresc.
Baiatului nu-i ramanea decat sa admire marfurile scumpe ale negustorilor, pentru ca nu avea la el nici un ban, si oricum, pentru el nu prezentau marfurile lor nici o trebuinta.
La un momendat, isi lua inima in dinti si se apropie de un vanzator de podoabe din aur si argint, si-l intreba sfios, daca a auzit prin zona de un castel bogat, unde petrecerile se tin lant, si menestreii canta cat e ziua si noaptea de lunga. Negustorul, il intreba pe tinerelul saracacios imbracat de unde a auzit de castel si de ce este interesat de acel loc. Tanarul, se inrosi la fata si spuse foarte hotarat ca el este asteptat acolo, dar nu cunoaste prea bine drumul. Negustorul, binevoitor, ii propuse sa astepte pana a doua zi si vor face drumul pana la castel impreuna, pentru ca si el se indreapta in acelasi loc.
A doua zi, negustorul il urca pe tanar in trasura lui trasa de doi cai negri, puternici si-i spuse ca drumul pana la castel va dura in jur de o saptamana, si ca nu trebuie sa-i plateasca nimic.
In prima seara, cei doi inoptara la un han. In timp ce negustorul dormea, tanarul artist se apuca si picta cu toata pasiunea si maiestria de care era capabil, chipul femeii din vis, care ii ramasese foate clar in minte.
Dupa exact sapte zile cum prevazu negustorul, cei doi drumeti ajunsera la portile unui mare oras ; orasul era inconjurat de ziduri inalte de piatra, iar portile de intrare erau strajeri cu scuturi si sulite, invesmantati in armuri stralucitoare.
Negustorul de podoabe era cunoscut de catre strajeri, si-l prezenta pe tanar drept un prieten bun al sau, artist.
Cei doi au patruns in oras ; tanarul ramase inmarmurit de curatenia strazilor pavate cu dale de clestar, de casele cu turle stralucitoare poleite cu aur, de fantanile arteziene de clestar. Spre seara ajunsera la castelul din viziunile tanarului.
La o fereastra a castelui, o perdea de matase se dadu la o parte, si aparu o tanara fata ; chipul ei i se paru foarte cunoscut tanarului, si imediat isi dadu seama ca e fata din vis. Dintr-o data se simti ametit, parca plutea si singura sa dorinta era sa ajunga cumva in iatacul fetei, sa-i vorbeasca.
Astepta seara, si spre norocul sau gasi o portita mica, ascunsa in zid. Isi lua repede cufarul si se strecura in castel. Ajunse intr-o gradina de trandafiri uriasi de toate culorile ce raspandeau un parfum minunat, imbatator.
In spatele gradinii, pe o banca, zari fata din vis ; minunata fiinta, ii zimbi si-i facu semn cu mana sa se apropie. Atunci tanarul, incurajat de chemarea fetei scose repede din cufarul portretul ei.
Pictura tanarului era intruchiparea cea mai fidela a chipului fetei. Tanara, il prinse de mana pe micul artist, si-i spuse ca ea este fiica imparatului Sion, si ca tabloul pe care el l-a pictat cu atata maiestrie e dovada cea mai sigura ca el e alesul inimii ei pe care il asteapta de o viata.
Tanarului, i se paru la inceput ca viseaza, dar privind ochii luminosi ai fetei isi dadu seama cu siguranta ca vederea nu il inseala si ca faptura minunata din fata sa este femeia din vis, cea pentru care a strabatut atata drum.
Din acel moment cei doi tineri au devenit nedespartiti, iar sufletele lor s-au unit printr-o dragoste feerica, nepamanteana, iar saracul orfan a ajuns printul mostenitor al imparatiei, alaturi de iubirea vietii lui
