Era o noapte calda de vara. Era aproape miezul noptii si o femeie, tanara, cu ochii cenusii ca marea dupa furtuna, mergea singura pe strada, calauzita doar de cerul instelat si de gandurile ei.
Masinile treceau cu viteza pe sosea, raspandind fascicole galbene de lumina, cativa trecatori se perindau grabiti pe langa tanara femeie, dar ea nu parea atrasa de nimic.
Ganduririle ii treceau ii treceau prin minte ca niste valuri peste o mare linistita. Inima ii batea puternic, sangele ii pulsa in tample.
Mergea pur si simplu in noapte, strazile devenisera pustii si nu stia unde vrea sa ajunga.
Simtea in mintea si sufletul ei o prezenta straina, ca o entitate cu care ea devenise aceeasi persoana. Auzea parca niste soapte in urechi. Persoana din interiorul ei ii vorbea, intr-o limba necunoscuta, si ii vedea uneori si chipul.
Femeie se trezi oarecum din reveria ei la auzul unui susur de apa. In dreapta trotuarului, curgea un mic rau. Femeia se indrepta spre malul apei.
In lumina lunii pline, isi putea vedea destul de limpede chipul crispat de ganduri si ochii cenusii, adanci, in oglinda apei.
Deodata, in apa limpede zari langa ea un alt chip, masculin. O lacrima picura din ochii mari ai femeii in apa sipotitoare a raului. Era langa ea, omul din vis, iubitul ei.
