Contesa era insarcinata. Tanarul conte, impreuna cu familia sa erau in al noualea cer de fericire. Lucrusoare mici de copil erau deja croite de croitoresele curtii, iar camera copilului, era complet amenajata.
Intr-o noapte friguroasa de ianuarie, sosi ceasul nasterii. Medicul si doua moase erau prezenti la capul contesei. Dupa cinci ore de chin, contesa nascu, un baietel dragalas care scoase cateva gangurituri, apoi tacu, trupul i se raci, iar chipul se tumefiase. Copilul era mort.
Tragedia ii lovi din plin pe cei doi tineri casatoriti, dar mai ales pe contesa, care, slabita fizic, simtea ca-si pierde si mintile.
Tanara zacea epuizata pe vechiul baldachin din aceeasi camera. Statea in pat de doua saptamani, devenise stravezie la fata, nasul i se ascutise, buzele parca ii erau vinete, ochii erau tulburi.
La inceputul lui februarie contesa se mai intremase si se ridica din pat.
Intr-o noapte tanara contesa avu un vis, si a doua zi, dis de dimineata, se imbraca cu niste straie vechi, isi lua cel mai calduros palton, o valijoara cu cateva schimburi, si fara sa anunte pe nimeni, parasi casa si o apuca pe o ulicioara dosnica, strajuita de plopi acoperiti de zapada. Mergea incet, cu ochii in lacrimi, lasand in urma sa doar urmele pasilor ingropate in omatul proaspat.
In prima noapte, contesa innopta la un han, unde dadu un nume fals, si-si ascunse identitatea. Seara, din vorba in vorba, afla de la hangita ca ar avea nevoie de o camerista, pe perioada iernii. Contesa cazu la invoiala cu proprietareasa hanului si de a doua zi incepu munca.
Se trezea in fiecare dimineata la ora sase, curata toate camerele eliberate de drumeti cu o noapte inainte, matura sala de mese si curtea.
Asa trecu o luna si contesa luandu-si leafa pentru munca prestata, isi lua ramas bun de la hangita si o porni la drum, hotarata sa paraseasca orasul.
Mergand pe un drum de tara, pe inserat, contesa zari intr-un lan de porumb o fetita de vreo patru ani, care se juca cu un betisor in pamantul umed, si plangea in hohote de ti se rupea inima.
Se apropie de fetita, si, impresionata de chipul ei dragalas, vlaguit de atata suferinta, o intreba cum o cheama.
- Ma cheama Arine, spuse fetita. Mama m-a lasat aici, a spus ca se intoarce si nu a mai venit.
Contesa lua fetita cu chipul plans in brate, si iesi in sosea. Fetita se mai potoli, si prinzand incredere in tanara salvatoare ii spuse ca
parintii ei sunt tarani saraci, ca mai are trei frati mai mari si sunt toti plini de datorii.
Contasa intelese situatia disperata a fetitei si se hotara sa o ia cu ia la drum. Innoptara de aceasta data in casa unor tarani binevoitori, care le-au oferit celor doua o odaie curata si mancare calda.
Contasa impreuna cu mica Arine au strabatut sate si orase timp de o
luna ajungand la un moment dat, cu buzunarele goale, la curtea unui rege.
Contesa era destul de disperata, era in cautarea unui nou loc de munca, mai ales ca acum erau doua guri de hranit. Se hotara sa se duca in audienta la tanarul rege, unde povesti cu toata sinceritatea de care era capabila povestea vietii ei, dar un singur lucru il tinu tainuit : povestea visului.
Regele, induiosat de povestea femeii si a fetitei de langa ea, ii oferi o slujba de copist la curtea sa.
Contesa muncea in fiecare zi, transcriind si traducand divesse manuscrise, iar Arine nu se despartea de noua sa mama decat la ora pranzului, in restul timpului, citea si colora carti.
Regele era fascinat de tenacitatea cu care lucra tanara contesa. In scurt timp ea deveni cel mai bun copist al sau.
Intr-o zi, regele o chema pe contesa la el in audienta. Ii spuse, cu sinceritate si seninatate in priviri ca s-a indragostit de ea si ca vrea sa o ia de sotie, si mica Arine va deveni printesa.
Contesa, cu inima pulsand de fericire, accepta propunerea. Visul sau era realizat.
Astfel, au pus la cale o nunta care a tinut o zi si o noapte, la care au fost invitati toti nobilii din orasele si regatele vecine.
Au trecut ani buni, cei doi soti se intelegeau de minune, iar micuta Arine, devenise o tanara domnisoara manierata, eleganta si elevata. Isi petrecea timpul mai mult prin biblioteca regatului, citind si scriind propriile sale romane. Astfel, tanara Arine a ajuns cea mai cunoscuta si apreciata romanciera din tara sa. Contesa era cea mai fericita femeie din lume. Avea alaturi barbatul si copilul din vis.
