Noapte

Era o noapte calda de vara. Era aproape miezul noptii si o femeie, tanara, cu ochii cenusii ca marea dupa furtuna, mergea singura pe strada, calauzita doar de cerul instelat si de gandurile ei.

Masinile treceau cu viteza pe sosea, raspandind fascicole galbene de lumina, cativa trecatori se perindau grabiti pe langa tanara femeie, dar ea nu parea atrasa de nimic.

Ganduririle ii treceau ii treceau prin minte ca niste valuri peste o mare linistita. Inima ii batea puternic, sangele ii pulsa in tample.

Mergea pur si simplu in noapte, strazile devenisera pustii si nu stia unde vrea sa ajunga.

Simtea in mintea si sufletul ei o prezenta straina, ca o entitate cu care ea devenise aceeasi persoana. Auzea parca niste soapte in urechi. Persoana  din interiorul ei ii vorbea, intr-o limba necunoscuta, si ii vedea uneori si chipul.

Femeie se trezi oarecum din reveria ei la auzul unui susur de apa. In dreapta trotuarului, curgea un mic rau. Femeia se indrepta spre malul apei.

In lumina lunii pline, isi putea vedea destul de limpede chipul crispat de ganduri si ochii cenusii, adanci, in oglinda apei.

Deodata, in apa limpede zari langa ea un alt chip, masculin. O lacrima picura din ochii mari ai femeii in apa sipotitoare a raului. Era langa ea, omul din vis, iubitul ei.

Oceanul

Ne aflam intr-o noapte de sambata intr-un club de noapte, undeva la capatul unei plaje pustii.

Grupuri de tineri, baieti si fete se imbulzesc gata sa rastoarne usile elegantului club.

Inauntru, dj-ii erau in mare verva, lumini stroboscopice acopereau fetele vesele ale tinerilor excentrici care deja patrunsesera. Fumul ii transborda pe tinerii elecrtizati de muzica antrenanta, intr-o alta dimensiune.

La bar se vedeeau cateva perechi de tineri, care abia se cunoscusera si-si facea avansuri discrete intre ei.

Intr-un colt statea stingher un baiat, de o frumusete iesita din comun, si fuma alene dintr-o tigara. Chiar imn momentul cand acesta vroia sa plece, debusolat si dejamagit, o pustoica oachesa si foarte sumar imbracata in sari in fata cu doua cupe de sampanie.

Il chema la masa ei si zambetul irezistibil al fetei, il facu pe tanarul stingher sa-si urmeze viitoarea partenera.

Dupa cateva ore de dans, si cateva sticle de sampanie, cei doi tineri se hotarara sa plece la o mica plimbare pe plaja.

Isi scoasera incaltamintea si pasira alene, in hohote de ras pe nisipul rece, indreptandus-e spre Ocean.

Fata propuse sa intre imbracati in apa, si baiatul accepta propunerea ca vrajit.

Deodata, cuprinsa de valurile imense, fata isi despleti parul, lung si blond care serpuia ca un val pe apa oceanului, si tanarul vazu cu stupoare ca fata, de la brau in jos nu mai avea picioare, ci o coada acoperita de solzi aurii.

Baiatul avu un soc, apoi, fata misperioasa il prinse de mana si-l trase dupa ea in adancul apelor ; il duse in palatul ei de perle marine, in care urmau sa traiasca nemuritori, nedespartiti pe viata.

Valea mortii

Campul era prjolit si in dunele de praf, zaceau o multine de soldati barbari , unii morti, iar altii trageau sa moara. Deodata dinspre rasarit apare un calaret, ce purta pe umeri o mantie neagra, si mergea pe un armasar negru ca cerul in noptile fara luna.

Calaretul avea in mana o sabie si reteza fara mila capetele barbarilor ramasi in viata pe campul de lupta.

Enigmaticul calaret, ajunge ostenit dupa cateva zile de mers prin salbaticie la castelul regelui Saip, conducatorul tinutului.

Dupa o scurta audienta, primi rangul de cavaler in armata regala.

Regele avea o iubita, preafrumoasa Silana, cu care urma sa se casatoreasca, impotriva sentimentelor fetei care vroia cu tot dinadinsul sa scape de rege.

Cavalerul o zarea in fiecare zi pe frumoasa Silana in gradinile regale, stand la unmbra unui foisor imprejmuit de trandafiri salbatici si citind.

Iubirea pentru minunata Silana, incepuse sa-i intunece mintile cavalerului.

A inceput sa-i scrie lungi poeme de dragoste, pe care i la inmana prin intermediul camerestei fetei.

Fata a fost cucerita de nobletea cavalerului si chipul sau masculin, sculptural.

Se infiripa astfel o dragoste secreta intre cavaler si Silana. Nimic nu-i mai putea desparti.

Atunci, intr-o intalnire secreta, pe inserat a celor doi indragostiti, pun la cale o fapta oribila, in scopuri nobile, in slujba sentimentelor ce-i leaga pe cei doi ; se hotarasc sa-l asasineze pe rege, si sa se casatoreasca, preluind si conducerea regatului.

Intamplarea nefericita face ca, slujnica, care avea prostul obicei de a trage cu ureghea pe la usi, si chiar citea misivele secrete ale celor doi, sa auda discutia.

Slujnica, era dusmana numarul unu a Silanei la palat, pentru ca , nutrea sentimente de iubire si mare admiratie fata de rege. Atunci, in disperarea ei, fura otravurile Silanei pregatite pentru uciderea regelui, si i le strecoara chiar stapanei sale in ceai. Silana moare subit.

Servitoare marturiseste regelui cauza mortii ei si mai ales motivele pentru care a hotarat sa o ucida, marturiseste despre scrisori si uneltirile celor doi.

Regele primeste vestea care cade in capul sau ca un traznet, si se hotaraste sa-l ghilotineze pe cavaleru ucigas si adulterin.

A doua zi cavalerul este executat.

Regele isi aminteste de moartea Silanei, si cade la grea suferinta. Nobilii curtii susoteau cum ca si-ar fi pierdut mintile.

In prima zi cand s-a ridicat din pat, a zarit o silueta feminina, palida si searbada care zacea la capataiul sau. Era slujnica.

Atunci intr-un acces de nebunie, ia hangerul ce-l tine permanent in teaca si i-l infipse in inima tinerei slujnice criminale.

Din acea zi, maretul rege s-a retras in cea mai intunecata chilie a castelului si a citit carti bisericesti pana la frarsitul zilelor, cu gandul la iubirea sa pierduta si la sangele varsat.

Comoara

In fata lor se infatisa desertul in toata splendoarea, infinitatea si spaima lui. Valuri de dune aurii le impresurau privirile celor trei calareti europeni, care nu mai vazusera nicioadata un peisaj pe cat de feeric, pe atat de terifiant.

-                           Joy, spuse disperat Harry, nu vreai sa facem o pauza de apa si … sa fumam o pipa ?

-                           Corect, raspunse Bobby, care deja isi asezase ruxacul jos si le zembea cu un suras de vulpoi candid.

Cei trei baieti se asezasera obositi si in acelasi timp exaltati, pe nisipul firbinte, la baza unei dune uriase.

Scoasera termosul cu apa, inl trecura din mana in mana si apoi, Harry scoase pipa « pacii «  de sub haina, o umplu, aprinse si apoi o dadura din mana in mana. Cei trei se simteau acum dintr-o data transbordati intr-o oaza de verdeata, plina cu izvoare curgatoare, si la un moment dat apas trei femei care le aruncara o harta, cu titltu « Comoara ».

Joi, se trezi brusc din vis. Tipa in gura mare :

-                           Baieti stiti ce vis am avut ? Se facea ce eram intr-o……… o harta cu titlul « Comoara ».

La un moment dat Bobby zari, la picioarele lor harta din vis. Era indicat drumul spre o oaza, si in interiorul ei un punct marcat cu rosu, comoara.

Cei trei buimaciti de visul comun, au si apucat-o dis de dimineata pe drumul indicat de mica harta, si dupa o luna de mers in desert si multe alte peripetii, iata ca apare Oaza Minunata si Multasteptata !

Acum, ultinul pas, sa gaseasca locul comorii.

Dupa ceva drum prin hatisurile oazei, le aparu in fata o poienita luminata, si in interiorul unui cerc de foc, dansau lasciv trei femei incantatoare. Fiecare dintre ele facu semn catre cate unuia dintre cei baieti, si dupa ce i-au introdus in dansul lor « de foc », femeiele cu un has la fel de lasciv, au scos mica harta din vis si au aruncat-o in foc, apoi si-au sarutat fiecare barbatui ales, din cei trei drumeti cazuti mirajului.

Arine

Contesa era insarcinata. Tanarul conte, impreuna cu familia sa erau in al noualea cer de fericire. Lucrusoare mici de copil erau deja croite de croitoresele curtii, iar camera copilului, era complet amenajata.

Intr-o noapte friguroasa de ianuarie, sosi ceasul nasterii. Medicul si doua moase erau prezenti la capul contesei. Dupa cinci ore de chin, contesa nascu, un baietel dragalas care scoase cateva gangurituri, apoi tacu, trupul i se raci, iar chipul se tumefiase. Copilul era mort.

Tragedia ii lovi din plin pe cei doi tineri casatoriti, dar mai ales pe contesa, care, slabita fizic, simtea ca-si pierde si mintile.

Tanara zacea epuizata pe vechiul baldachin din aceeasi camera. Statea in pat de doua saptamani, devenise stravezie la fata, nasul i se ascutise, buzele parca ii erau vinete, ochii erau tulburi.

La inceputul lui februarie contesa se mai intremase si se ridica din pat.

Intr-o noapte tanara contesa avu un vis, si a doua zi, dis de dimineata, se imbraca cu niste straie vechi, isi lua cel mai calduros palton, o valijoara cu cateva schimburi, si fara sa anunte pe nimeni, parasi casa si o apuca pe o ulicioara dosnica, strajuita de plopi acoperiti de zapada. Mergea incet, cu ochii in lacrimi, lasand in urma sa doar urmele pasilor ingropate in omatul proaspat.

In prima noapte, contesa innopta la un han, unde dadu un nume fals, si-si ascunse identitatea. Seara, din vorba in vorba, afla de la hangita ca ar avea nevoie de o camerista, pe perioada iernii. Contesa cazu la invoiala cu proprietareasa hanului si de a doua zi incepu munca.

Se trezea in fiecare dimineata la ora sase, curata toate camerele eliberate de drumeti cu o noapte inainte, matura sala de mese si curtea.

Asa trecu o luna si contesa luandu-si leafa pentru munca prestata, isi lua ramas bun de la hangita si o porni la drum, hotarata sa paraseasca orasul.

Mergand pe un drum de tara, pe inserat, contesa zari intr-un lan de porumb o fetita de vreo patru ani, care se juca cu un betisor in pamantul umed, si plangea in hohote de ti se rupea inima.

Se apropie de fetita, si, impresionata de chipul ei dragalas, vlaguit de atata suferinta, o intreba cum o cheama.

-                           Ma cheama Arine, spuse fetita. Mama m-a lasat aici, a spus ca se intoarce si nu a mai venit.

Contesa lua fetita cu chipul plans in brate, si iesi in sosea. Fetita se mai potoli, si prinzand incredere in tanara salvatoare ii spuse ca

parintii ei sunt tarani saraci, ca mai are trei frati mai mari si sunt toti plini de datorii.

Contasa intelese situatia disperata a fetitei si se hotara sa o ia cu ia la drum. Innoptara de aceasta data in casa unor tarani binevoitori, care le-au oferit celor doua o odaie curata si mancare calda.

Contasa impreuna cu mica Arine au strabatut sate si orase timp de o

luna ajungand la un moment dat, cu buzunarele goale, la curtea unui rege.

Contesa era destul de disperata, era in cautarea unui nou loc de munca, mai ales ca acum erau doua guri de hranit. Se hotara sa se duca in audienta la tanarul rege, unde povesti cu toata sinceritatea de care era capabila povestea vietii ei, dar un singur lucru il tinu tainuit : povestea visului.

Regele, induiosat de povestea femeii si a fetitei de langa ea, ii oferi o slujba de copist la curtea sa.

Contesa muncea in fiecare zi, transcriind si traducand divesse manuscrise, iar Arine nu se despartea de noua sa mama decat la ora pranzului, in restul timpului, citea si colora carti.

Regele era fascinat de tenacitatea cu care lucra tanara contesa. In scurt timp ea deveni cel mai bun copist al sau.

Intr-o zi, regele o chema pe contesa la el in audienta. Ii spuse, cu sinceritate si seninatate in priviri ca s-a indragostit de ea si ca vrea sa o ia de sotie, si mica Arine va deveni printesa.

Contesa, cu inima pulsand de fericire, accepta propunerea. Visul sau era realizat.

Astfel, au pus la cale o nunta care a tinut o zi si o noapte, la care au fost invitati toti nobilii din orasele si regatele vecine.

Au trecut ani buni, cei doi soti se intelegeau de minune, iar micuta Arine, devenise o tanara domnisoara manierata, eleganta si elevata. Isi petrecea timpul mai mult prin biblioteca regatului, citind si scriind propriile sale romane. Astfel, tanara Arine a ajuns cea mai cunoscuta si apreciata romanciera din tara sa. Contesa era cea mai fericita femeie din lume. Avea alaturi barbatul si copilul din vis.

Batrana

Casa era veche, tencuiala era fisurata in urma bombardamentelor, din loc in loc se vedeau pete de mucegai pe tavan.

In camera mare, pe un sezlong de lemn, vechi, statea o batrana doamna imbracata intr-un halat de catifea neagra ; cu fata brazdata de riduri, cu ochii in lacrimi, batrana tinea in brate un morman de scrisori.

Le aseza alaturi, pe o noptiera, in ordinea datelor, apoi le despaturea pe rand recitindu-le, o data, de doua ori, de trei ori.

Ultima scrisoare era primita in urma cu o zi. Era alt scris, diferit de cel din celelalte scrisori.

Era un camarad de oaste, care o anunta pe batrana mama, ca fiul sau, a fost decorat post mortem.

Pe foaia de hartie ingalbenita, cerneala era presarata, din loc in loc de cateva urme de lacrimi. Alte lacrimi, calde, se scurgeau pe foaia ingalbenita, alunecand usor de pe fata batranei doamne.

Feminismul

Eva, nu este ademenitoarea, ci rationala, care a avut idea pepetuarii umanitatii.

De la ea, s-au nascut multe alte eve, care perpetueaza,la randul lor specia umana,  procreand. Eu zic sa lasam la o parte bancurile misogine si sa avem ochi pentru evele din jurul nostru. Exista, cu riscul de a ma repeta, eve femei de geniu, femei de afaceri, eva om politic, tehnocrate, dar sa nu excludem si pe cele executante, muncitoarea, sau spalatoreasa. Toate aceste eve, in afara profesiilor sau meseriilor lor sunt creatoare de viata, sunt intemeietoarele societatii umane, si mai mult si « furnicutele » din balada « Greierele si furnica ». Intotdeauna in spatele unui barbat va fi o femeie, care ii poate fi muza, prietena, sotie, moral sustinatoare.

Am scris aceste randuri pentru domnii care sufera de boala numita « misoginism ».

Eseu despre inteligenta

Pamantul e gradina lui Dumnezeu. Mare e gradina lui Dumnezeu… cum se spune.

Exemplarele gradinii lui Dumnezeu sunt mamifere inteligente, care alcatuiesc omenirea. Doar ca inteligenta asta umana e de mai multe feluri, oamenii sunt de mai multe categorii :

La cel mai inalt nivel e omul de geniu, care poseda inteligenta creativa, inteligenta de inspiratie divina, inteligenta progresista.

Apoi urmeaza tehnocratii, specialistii intr-un anumit domeniu, care sunt stalpii societatii, mult mai importanti decat presedintii, de exemplu, fara sa le fie domniilor lor cu suparare.

Apoi avem inteligenta financiara, tipica omului de afaceri, care de cele mai multe ori este un incult, avid dupa bani, nesatulul si nesabuitul, am putea spune. E tipologia avarului, a zgarcitului, a parvenitului. Dar acest « inteligent » financiar fara tehnocrati, nu ar pute realiza nimic din visele lui de inavutire. De fapt si de drept omul de afaceri este finantatorul si sclavul in acelasi timp al tehnocratului, al specialistului, si nu invers.

Urmatoarea categorie sunt executantii, oameni pasnici si supusi care odata ce au terminat programul de munca se duc linistiti la casele lor, si dorm linistiti in asteptarea sunetului desteptatorului pentru inceperea unei noi zile de munca. Ferice de ei…

Apoi, o categorie mica a populatiei, care trebuie totusi amintita, sunt oamenii cu dezabilitati, care sunt niste biete papusele inocente si inofensive, tolerate si (…ar trebui) protejate si ajutate, nu aruncate pe strazi, sau mai stiu eu in ce locuri sordide si mizere doar pentru ca sunt neproductivi.

Visul

E o noapte ploiosa de primavara. Stau singura in camera intr-o strare de semisomn. Vad campuri de maci. Deodata simt o prezenta in camera. Nu se aude nici o usa si nici pasi, doar un spirit.

Deodata, prezenta umana din camera se apropie de patul meu. Simt cum vrea sa ma prinda in brate. Simt lacrimi care nu pot sa curga de pe obrajii mei. Cuprind cu mana un brat firav de baiat.

E prietenul meu.