Viata dubla

Domnul Erich este compozitor pentru vioara si pian, preda la Univesitatea din Boston, si in particular da meditatii studentilor si tinerelor sperante, copii de diferite varste, talentati.

Doamna Erich este profesoara de desen la scoala elementara de fete si are expuse in vastul salon al casei , construita in stil Victorian, diverse peisaje, portrete si elemente florale, pe care servitoarea familiei, Irma, le sterge in fiecare zi de praf cu multa atentie si emotie. In mijlocul salonasului impodobit cu tablourile doamnei Erich sta o veche pianina, si pe ea sprijinita o vioara.

In salon, pe o sofa purpurie, sta jucandu-se cu papusile o fetita , bruneta, tunsa scurt,baieteste cu breton. Mai are langa ea cateva carti de povesti, pe o masuta si creioane colorate, alaturi de cateva coli albe. Ea isi petrece aproape toata ziua in micul salonas, preocupata de jocurile ei, chiar si atunci cand vin elevii tatalui sau la meditatii.

Dupa amiaza Irma o da pe fetita in leaganul instalat in livada de meri din curtea casei , apoi uda impreuna daliile si trandafirii japonezi, si pe seara, servitoarea duce fetita in camaruta ei care arata ca un castel al papusilor si mama vine si-i citeste o poveste.

Anii trec si fetita se duce la scoala, unde spre surprinderea parintilor iese mereu premianta, luand an de an premiul intai, are performante deosebite la literatura, desen, muzica si chiar la matematica.

Intr-o zi doamna Erich este chemata la scoala intr-o audienta la director care ii spune ca fetita ei este un elev eminent dar nu socializeaza cu colegii. Nu are nici un prieten de suflet in scoala , in schimb isi ajuta colegii de clasa la lectii, si in problemele de acasa. Devenise un fel de sfatuitor al colegilor, toti o respectau, dar in acelasi timp o si invidiau pentru performantele ei.

Mama pleca cu lacrimi in ochi in urma intrevederii cu directorul scoliii si se duce la sotul ei pentru a discuta despre cele aflate.

Tatal, isi ia a doua zi fetita de mana si o aseaza pe scaunelul din fata pianinei. Pune o partitura si incepe sa cante. Fetita nu este atenta nici la mainile tatalui care se miscau cu repeziciune pe clapele pianinei si nici la mogaldetele mici negre de pe partituri. La finalul melodiei, fetita se ridica si incepe sa zburde prin salon, fredonand din memorie aria cantata mai devreme de tatal ei.

A doua zi tatal incearca sa-i mai cante ceva, dar fetita era preocupata de desenul ei, un castel auriu, intr-o padure de copaci uscati.

Mama grijulie si iubitoare colectioneaza toate desenele copilaresti ale fetitei intr-o mapa, si pe duce sa le vada si colegii ei de catedra. Le expune chiar pentru o zi in sala de asteptare a scolii in care preda. Elevele ei nu se arata prea incantate de micile tabloase, ba unele chiar aduc comentarii ca sunt pictate cu stangacie si sunt prea copilaresti pentru a fi numite opere de arta.

Mama e trista. Micuta nici nu mai deseneaza, se inchide si mai mult in ea si incepe sa citeasca carte dupa carte, aproape toata biblioteca familiei Erich.

Fata termina liceul. Colegele ei se indreapta fiecare spre un anumit colegiu, spre o anumita meserie. Ela, micuta Erich, nu-si gaseste drumul. Se hotaraste sa dea la teatru, unde spre surprinderea parintilor intra printre primii fara o pregatire in prealabil.

Ela frecventeaza cu seriozitate toate cursurile si toate repetitiile, si ajunge sa fie apreciata pentru spontaneitatea sa. E distribuita in cateva reprezentatii in roluri de servitoare, de mama vitrega, in rolul Cenusaresei.

In timpul liber, tanara Ela incepe sa scrie, versuri albe, pe care tatal sau le citeste si ramane surprins de profunzimea si acuratetea cu care sunt scrise.

Ela termina studiile teatrale si obtine un post la teatrul local. Incepe sa joace si alt fel de roluri, artista boema, printesa, curtezana. Tanara joaca cu pasiune si in scurt timp devine foarte cunoscuta si apreciata atat in micul orasel, cat si in tara, unde mai are reprezentatii.

De la un timp, la fiecare piesa a tinerei actrite , printre spectatori, apare adus de o femeie intr-un carut cu rotile, un tanar cu ochi negri patrunzatori care urmareste cu sufletul la gura fiecare reprezentatie.

Se aseaza mereu in ultimul rand, in umbra.

Tanara Ela il observa pe tanar si devine brusc interesata de el.

Afla ca e de aceeasi varsta cu ea si-l chema Vladimir. Locuieste impreuna cu mama sa in cealalta parte a orasului, intr-o casa saracacioasa, stand cu chirie si-si castiga existenta compunand muzica pentru pian si vioara.

Actrita se duce la el acasa. Vladimir, ii spune ca o astepta, si-i arata un caiet plin de partituri compuse avand-o pe ea ca muza.

Ela il duce pe tanarul compozitor in scaunul cu rotile la ea acasa si-l prezinta parintilor. Le spune povestea lui, a ei, si din acel moment tanarul s-a mutat si traieste in casa construita in stil Victorian a familiei Erich.

Puscariasul

A fost o data in Romania o revolutie fantoma si un cutremur devastator (anul 1977).

Intr־o familie bucuresteana se naste un baietel , Stefan, alaturi de alti trei frati. Familie saraca muncitoreasca. Preocupati de traiul de zi cu zi ei uita de micul Stefan care e cel mai rasarit dintre frati, are aptitudini si inclinatii native spre matematica si fizica. Nutreste in secret sa ajunga inginer. Familia il considera un tocilar nefolositor si inutil. Il arunca in cea mai mica si mai darapanata camera, unde se retrage cu caietele lui de probleme, planuri inclinate, forte de frecare, teorii ale probabilitatilor, tangente si cotangente.

Azi asa, maine asa, pana cand se imprieteneste cu vecinii de bloc. Este invitat la o petrecere “de cartier”.

Baietasii veseli deschid sticla dupa sticla de bere si vin si admosfera se incinge. Tanarul Stefan se simte destins si incep si dansurile. Cu ochii lui smaraldici atrage in bratele sale o fatuca jucausa care nu se mai lasa de capul lui. Pleaca acasa impreuna si de atunci se intalnesc in fiecare zi in parcuri si scari de bloc desfacand sticla dupa sticla de bauturi spirtoase. Spiritele se incing si tinerii se hotarasc sa se mute impreuna. Umbland amandoi mana in mana pe strazi fata vede la intrarea intr-o banca un domn in varsta cu un diplomat negru cu cifru care parea ca asteapta o masina, sau pe cineva pentru ca se invartea agitat cu un telefon in mana.

Cei doi tineri o iau la fuga si Stefan il imbranceste pe batranelul elegant, smulge diplomatul si pleaca cu el impreuna cu fata pe niste stradute laturalnice. Ajung intr-o scara de bloc. Stefan rupe cifrul cu o surubelnita si un bricegut, si soc… In valiza se gaseau fisicuri de bani impachetate frumos precum caramizile unui zid.

Atunci tanarul mic infractor ia banii si ii indeasa in micul lui rucsacel studentesc decolorat. Fata se sperie si fuge. El o striga, dar ea intr-o miscare rapida arunca si telefonul mobil si il scriveste sub talpa bocancului.

Nu mai stie nimic de baiat. Nu mai doarme noptile. E bantuita de vise cu camerute mici si mucegaite cu paturi de fier si pături raioase. Dupa ceva timp primeste o scrisorica de la iubitul ei din temnita. Fata e cutremurata de spaima. Sta intr-un colt de pat, cu mainile la tample si se gandeste. Hotaraste sa ii scrie baiatului si sa il incurajeze in timpul celor trei ani de detentie pe care ii are de savarsit.

Arunca rapid toate sticlele de bautura din casa si sta departe de birturi si bouticuri de bauturi. Isi aminteste ca are talent la desen.

Din putinii bani pe care ii mai are isi cumpara un sevalet modest, acuarele si tempera. Picteaza din memorie chipurile prietenilor stilizate, peisaje pe care le-a vazut in copilarie, si creaza o mica expozitie in mansarda ei ponosita si saracacioasa. Atarna tablourile pe peretii scorojiti acoperiti cu panza de sac, si camera prinde viata.

Vecinii afla de mica pictorita.

Intr-o zi un desenator vestit bate la usa si ii propune fetei sa isi expuna operele intr-o galerie. Zis si facut.

Intre timp, fata ii scrie saptamanal iubitului ei puscarias si tine secreta relatia.

Operele fetei au un success fantastic si incepe sa castige considerabil de pe urma ei. Impresasul ei este desenatorul, care o iubeste ca pe copilul lui.

Timpul trece, fata creaza, operele se vand, si strange o suma frumusica de bani.

Iata ca baiatul ei iubit isi ispaseste pedeapsa dupa trei ani si vine sa o caute.

Fata il vede trist si schimbat. Cu parul albit, cu fata trasa, cu un limbaj trivial, cu noi prieteni de ultima speta. Se inspaimanta.

Incearca sa il tina cu ea in micuta mansarda, in atelierul ei.

Baiatul sta cateva saptamani, apoi iese pe strazi. Aduce acasa bani, face cadouri micii printese dar fata ghiceste.

El continua sa fure. Isi ia repede valizoara ei de voiaj in carouri cu cele cateva haine, impresarul ii ia si ultimele lucrari si uneltele de desen si o muta pe fata in secret la el acasa unde ii ofera o camera spatioasa, luminoasa pentru a crea.

Imaginea “puscariasului” o urmareste pe fata si in somn si se trezeste noaptea si incepe sa lucreze la portretul lui.

Portretul este expus in galeria desenatorului impresar si se vinde cu o suma imensa.

Desenatorul alearga acasa de bucurie sa ii spuna si fetei despre succes.

Pe tanara pictorita o gaseste culcata pe jos, livida la fata si fara puls. Cheama radid salvarea si medicii dau verdictul: sinucidere cu barbiturice.

A mai pierit o stea.

Nota. Pentru Stefan Vulpescu

PLANETA IDIOTILOR II

 

Part. 2

 

Vlad o apuca pe marginea unui parau. Ajunge intr-o asezare Indiana, o pajiste cu corturi micute din panza tesuta de localnice.

Il vede de departe un calugar budist care iese cu un sirag de matanii inaintea lui Vlad si-l invita in cortul sau. Vlad ramane socat de infatisarea micului locas de cult. In mijloc trona statuia unui Buda cu un sarpe la piciore. Restul cortului era plin de plante uscate si pipe vechi traditionale indiene.

Calugarul fuma dintr-o narghilea. Il invita pe Vlad sa fumeze cu el. Dupa doua fumuri Vlad intra intr-un fel de transa .Are viziunile propriei sale vieti si il trec transpiratiile. Isi ia repede Biblia si pleca din cortul calugarului, care-l saruta pe obraz.

Vlad ajunge a doua zi dimineatala o apa , pe mal se afla o pluta si in largul apei zareste o insula, crede el. Nemaistand pe ganduri, ia pluta si se avanta in larg spre tinutul misterios.

Spre seara ajunge la locul dorit, care intr-adevar pare este o insula paradisiaca. De pe mal vede o vegetatie luxurianta, arbusti agatatori prinsi de copaci imensi seculari, bananieri in care se zbenguie galagios pui de maimuta, liane si ierburi de un metru ce straluceau in lunina lunii pline.

Merge cateva sute de metri si vede un grup de femei minunate dansand. Era ca o hora si in mijloc statea o femeie misterioasa, negricioasa cu ochi verzi ca smaraldul, care citea niste incantatii. Apoi urma o melodie, ca o ruga pe care femeile o cantau in cor.

Vlad se apropie de grupul de femei. Femeia misterioasa cu ochi verzi ii adresa cateva cuvinte de bun venit in limba latina. Vlad, bucuros ca poate comunica cu ea ii stranse mana. Femeia ii cere Biblia pe care Vlad o purta mereu sub bratul sau drept. Se retag impreuna in locasul de cult al femeii, o casuta de lut imprejmuita de liane, cu rogojini pe jos si femeia ia un condei si incepe sa scrie frenetic multe pasaje pe papirusurile ei. Vlad o incurajeaza. O zi intraga o petrc scriind si Vlad ii explica unele fragmente pe care femeia mistica nu le pricepuse.

Apoi Vlad isi ia ramas bun de la femeie, care-I explica cum sa ajunga pe malul celalalt al apei, unde va gasi orasele mici, apoi din cunostintele ei urmeaza orase mari, “inspaimantatoare”, adevarate metropole cu constructii inalte si fabrici, locuri unde se produc “gigantic metalici”, tesaturi, haine si alte obiecte pe care ele pe insula doar au auzit.

Zis si facut. A doua zi in zori, Vlad ia de aceasta data o barca mai mare pe care femeile de pe insula o construisera in trei ani in speranta ca vor pleca ele spre indepartatele citadele, dar vazandul pe el se hotarasc sa-I ofere lui acesta sansa.

 

Cele Doua Printese

Intr-un castel de azur salasluiesc singure doua surori. Ramase de multa vreme fara parinti ele isi bucura una alteia, zilele. Una dintre ele, Mia, este o fire studioasa, cu inclinatii spre studiu si sinteze literar filozofice, iar cealalta, Maia, este blanda, si iubeste florile si gradina ei de trandafiri, pasarile cantatoare din salcamii de la poalele dealului si literatura.

Multi flacai au batut la portile castelului si au fost primiti cu fast si cucernicie de cele doua surori dar nici unul nu a reusit sa le cucereasca sufletele nici uneia dintre ele.

Dar n-au incalecat caii, spasiti, facand cale intoarsa si-au ramas, destui dintre ei, argati.

Dar pacea ce guverna meleagurile Miei si Maiei e tulburata si-si fac aparitia distrugeri provocate de un balaur mistic aparut ca din senin. El mananca recoltele oamenilor si nimeni nu se sinchiseste sa il opreasca. De frica.

Mia auzind de povestea cu balaurul se infioara si se hotaraste sa dea vestea-n lumea larga ca cel care va starpi balaurul din tinutul lor va fi alesul ei.

Toti baietandrii din tinut au aflat in scurt timp de vestea data de Maia si s-au mobilizat fiecare cu surle si trambite … si sabii si palose, ca sa mearga in cautarea balaurului mistic..

Unul dintre acestia, pe nume Val se gandeste ca ar trebui pandit dragonul seara cand se retrage la culcare si pusa o capcana direct la culcusul lui.

Zis si facut.

A doua zi dimineta tanarul Val gasi dragonul prins in capcana sa si dadu imediat de veste ca el este autorul. Atunci Mia, il invita pe Val la castel si asa incep pregatirile pentru nunta.

In timp ce Mia isi aranjeaza rochia de mireasa Maia sta dusa pe ganduri in camera de zi unde urmeaza sa vina oaspetii. E trista caci va ramane singurica, in timp ce surata ei se va casatori si va trai fericita.

Dar tocmai in acest moment al tristetii coplesitoare intra Val in camera, cu ochii plini de lacrimi, o ia de mana pe tanara Maia si-i marturiseste o sincera iubire descoperita in momentul primei intalniri, dar tainuita.

Ea-l imbratiseaza si se hotarasc sa fuga in lume. Bucurosi, trimit invitatii acasa.

Cand  Mia apare in salon, nici urma de invitati, nici de mire, nici de sora. Nici macar un bilet explicativ.

Atunci Mia, infuriata isi smulge rochia de mireasa de pe ea, ia tocul de pe masa de scris si incepe sa scrie cu furie o carte filozofico-romantioasa, oglinda vietii ei.

Si a urmat alta, apoi alta,…

Nota: dedic aceasta carte  Mihaelei si Veronicai Spiridon

Regatul Soarelui

Undeva la Rasarit se intinde Regatul Soarelui unde domneste Regele Solomon, impreuna cu regina sa Iudeea. Cei doi conduc regatul cu credinta in Dumnezeu.

De ani de zile nu au fost razboaie si nici Soarele nu i-a parasit in nici un anotimp.

Cei doi domnitori au si un copil, printisorul Stefan, un copil minunat, care stia de la 4-5 ani deja mai multe limbi straine, matematicile si gramatica.

In una din zile la portile castelui bate cu o mana un cersetor zdrentuit. In cealalta mana tine strans o chitara.

Slugile vor sa-l goneasca, dar printul Stefan care se juca prin curte in acea clipa il zareste si il invita sa intre.

Cersetorul isi da gluga jos si, surpriza, de sub ea aparu un chip dragalas de fecioara, cu bucle mari si- aurii.

Nu cred sa fi avut mai mult de cincinsprezece ani.

Stefan se uita in ochii cersetorului si vazandu-le sclipirea il lua de mana, nu uita sa acopere chipul de fecioara cu gluga, la loc, si-l duse in castel. Acolo cersetorul Apolo incepu sa-i cante printisorului ceva in latina. Micul Stefan il lua si-l duse repede inaintea tatal sau.

Regele Solomon, la vederea tanarului cersetor, la inceput a fost reticent, apoi tanarul a inceput sa-i cante o melodie, in greaca antica si l-a mai inmuiat.

Regele I-a oferit tanarului Apolo o camaruta, si l-a rugat sa-i fie un fel de meditator pentru fiul sau, sa corecteze impreuna cu Stefan texte in greaca si latina si sa le traduca impreuna.

Cei doi baieti erau ca si frati. Dupa ore indelungate de lucru se plimbau prin gradinile palatului, si menestrelul Apolo canta din compozitiile lui pentru Stefan.

Asa au dus-o in pace si prietenie 5 ani, pana cand regina Iudeea, la implinirea celor douazeci de ani ai lui Stefan se trezeste ca ar fi cazul sa se casatoreasca.

Imparatul Silan, al regatului vecin avea o fata despre a carei frumusete si noblete se dusese vestea in trei imparatii. Regina se gandeste sa le faca cunostinta celor doi, si astfel se pune la cale organizarea unui bal.

In ziua balului la Palatul Soarelui s-a adunat toata nobilimea din cele doua imparatii.

Apolo, imbracat in haine de sarbatoare interpreta pentru oaspeti odele sale favorite.

In toiul petrecerii apare si frumoasa printesa Lia, la bratul tatalui sau, imparatul Silan.

Stefan vede fata si-i tresare sufletul.

In acelasi moment ridica si Apolo privirea si scapa chitara de emotie. Fuge de pe scena si se incuie plangand in camera lui. Nimeni nu observa lipsa lui Apolo.  Incep dansurile princiare. Stefan si Lia plutesc in ritmul de vals al fanfarei regale.

La lasarea intunericului Apolo iese din camaruta si fuge pe marginea lacului. Pentru o clipa isi vede chipul minunat in oglinda lacului apoi se arunca in larg.

A doua zi nu mai rasari soarele.

Nota: dedic aceasta carte Lui Nicolae , Bianca si Stefan Balota

Pajistea

Pe o pajiste se intindeau la soare cateva corturi de tigani nomazi.

O tiganca tanara si ochioasa isi spala parul la parau si un tigan cu parul negru ca abanosul, prins in coada, se uita la ea, zambind.

Ia chitara si canta infundat o veche melodie tiganeasca trista.

Apoi ii face cu ochiul tigancii. Aceasta se ridica si isi flutura parul in fata tiganului. Se iau la harjoana.

Apare atunci dintr-un cort jerpelit o tiganca batrana, mama tigancusei, care-si trage odrasla de urechi. Fata pleca cu maica-sa,  razand .

Intre timp se zvoneste ca in padurea din preajma pajistei a aparut o ceata de lupi. Tiganul cel tanar cu parul ca abanosul, tinut in coada,  impreuna cu alti tovarasi corturari, se hotarasc sa plece in cautarea lupilor cu hangerele prinse la teaca . Mica tiganca iese din cort, isi prinde parul intr-o basma si se duce dupa ceata de tigani, ii sare in spate tiganului cu parul ca abanosul, tinut in coada.

Acesta o ia pe tiganca de mana, scoate hangerul dar…il baga la loc  si o saruta infocat pe fata, multumit ca nu era un lup.

Se dragostesc cat se dragostesc si li se face foame. Nu-si luasera merinde la ei. Trebuie sa vaneze iepuri salbatici si vulpi. O roscata batrana iese dintr-o scorbura. Tiganca tinerica ia hangerul tiganului cu parul ca abanosul si tinut in coada si se repede asupra vulpii batrane, si dintr-o lovitura ii ia capul.

Tiganul rade fluierand, si-si saruta agera tigancusa. Pentru astazi erau salvati.

Ceilalti tigani dau fuga dupa vreascuri si aprind focul pentru protap. Pana la momentul tocmai derulat statusera ascunsi pe dupa copaci, dar foamea ii invinse.

Seara se lasa, in sfarsit.

Ceata de tigani se infrupta din carnea batrana si zemoasa, iar blana roscata sta atarnata pe crengile stejarului batran din dreapta gloatei.

Perechea de indragostiti se indreapra spre rau. Acolo isi leapada hainele de pe ei si se aruca in apele cristaline inotand, in aval, spre cascada. Acolo se zbenguie cateva momente dupa care ies linistiti din apa.

Lupii nu se mai arata asa ca se intorc linistiti toti in tabara.

Odata intorsi, cei doi nu mzi pot fi despartiti. Curand isi fac propriul lor cort de paie . La un an se naste copilul Anton, un puradel negricios cu ochi rotunzi ca de sticla, care nu sta o clipa, cat e ziua de lunga.

La cinci ani, Anton se trezeste intr-o noapte, isi face o bocceluta cu lucrusoarele primite de la tiganii vecini de cort si pleaca de furis din cortul parintesc si din tabara.

O apuca pe o carare, aleasa la voia intamplarii care dadea dinspre padure spre rasarit, si in drumul sau prin intuneric intalneste o fetita plangand.

Ea ii spune tiganusului ca au gonit-o de acasa pentru ca parintilor ei nu-i plac cantecele ei pe care le fredoneaza de dimineata pana seara. Atunci tiganusul o pune pe fetita sa cante. Aceasta incepe sa fredoneze cu un glas suav niste melodioare de iubire , care curg rau.

Saruta fetita pe obrajori si o ia de mana, pornind amandoi spre miazanoapte.

La primul sat, ei bat la poarta unui taran, acesta le deschide si ii spune acestuia ca sunt doi artisti ambulanti si ar vrea cazare pentru noaptea aceea. Incep sa cante in cor, fetita cu glas suav si tiganusul in surdina, batand intr-o toba facuta de el din piele de animal. Taranul, se induioseaza si-i ospateaza, si le mai da o rogojina si o patura celor doi, care adorm rapid si imbratisati.

Taranul se inchina de uimire, le stinge lampa si le inchide usa. A doua zi de dimineata cei doi copii se trezesc si cer voie taranului sa se spele la fantana, si o pornesc pe drum spre urmatorul sat. Si o tin tot asa pana ajung intr-un orasel. Acolo vad afise cu un mare circ. Se duc la marginea orasului unde era situat circul ambulant si ajung la administratorul circului.

Acolo dau o reprezentatie extraordinara si administratorul, tinandu-si capul in maini se uita fix la ei. Apoi le zambeste si-i pofteste intr-o cabina cu pat, le aduce doua portii de supa calda si-i pofteste la culcare.

Adorm iarasi imbratisati, fiecare cu gandul la parinti. Intr-o zi aveau sa fie multumiti de deciziile pe care le luasera.

A doua zi aveau sa aiba primul spectacol adevarat.

Nota: dedic acesta carte lui Gabi, Cristinei si lui Alex

Yala

Profesorul Frederich preda chimie iuntr-o vestita Universitate din vestul Angliei. Dupa ce si-a dat doctoratul, a fost primit acolo ca o mana ceresca. Profesorul, domn grizonat cu parul prins la spate intr-o coada de cal, in timpul liber, incurajeaza tinere talente sclipitoare, atat din domeniul chimiei cat si alti tineri cu minti sstralucite la alte materii: matematica, fizica, astronomie.

Profesorul, in cadrul cercurilor sale stiintifice provoaca brainstorminguri in capul elevilor sai eminenti pentru e putea sa creeze un fel de farfurie zburatoare, care sa aduca cu cea a extraterestrilor, aflata in custodia americanilor.

Doi ani au durat cercetarile la racheta spatiala. Dupa ce proiectul tehnic a fost elaborat, s-au dus la un mare inginer constructor de vase de mare tonaj si proiectant de submarine si i-au lasat acestuia toate studiile si proiectele lor pentru a fi confirmate.

Inginerul proiectant de nave studiaza indelung si reflecteaza asupra ideilor studentilor eminenti si ai profesorului emerit..

Cateva nopti la rand are vise ciudate: vede nava aflata in studiu, care survoleaza Terra si se opreste asupra Pentagonului .

Oare va crea iluzia unui fenomen de tip OZN in micuta localitate de pescari unde isi are laboratorul? Ideea il incita atat de mult incat isi ia binoclul si urmareste universul. Stelute mici se pierd pe catifeaua neagra a noptii. Oare la mii de ani lumina de ei vor fi existand fiinite extraterestre? Va putea,oare,  nava lor sa ajunga pe o astfel de planeta cu omuleti mici si ciudati, cum sunt descrisi de asa -zisii rapiti si va aduce cateva exemplare pe pamant.

Vis sau realitate?!

Profesorul si inginerul inchiriaza un hangar parasit si impreuna cu studentii lor cei mai buni, fizicieni, informaticieni, proiectanti se apuca de treaba.

Un an de zile au durat cercetarile si constructia navetei.

Profesorul Frederich nu mai dormise de cateva saptamani .

In seara de 14 februarie de ziua profesorului, toata echipa se aduna si dau drumul motoarelor. Micuta masinuta rotativa decoleara si beculetele mici de la bord stralucesc in noapte. Se roteste la o distanta de 50 de metri de sol, deasupra oraselului. In cateva minute ciorchini de oameni se aduna la ferestre terifiati.

Altii mai curajosi ies in curti si chiar la porti, cu binocluri de vanatoare si aparate de fotografiat.

Asistam la un fenomen de tip OZN in micul orasel.

Asadar, orice e posibil!

In laborator, echipa jubileaza. Se strang in brate si se desfac zgomotos sticle de sampanie. Profesorul isi trece degetele multumit prin barba.

Alba ca Zapada si cei Sapte Bunici

La azilul de batrani numarul 7 din orasel o infirmiera cu pielea alba ca zapada si parul de abanos ingrijeste o ceata de sapte batrani cu probleme grave de “batranete”.

O batrana sta toata ziua in curtea azilului pe banca imbatranita de vreme si scurma cu un bat praful din fata bancutei desenand cercuri. A uitat cati ani are si uita sa manance, dar alba ca zapada ii duce mancarea zilnic acolo pe banca, si batrana lasa betigasul si cu ochii in lacrimi ia furfuria, dar nici nu apuca sa ia de doua ori ca femeia isi reia desenele.

Un bartranel sta aplecat asupra unui penel intr-o lumina slaba si picteaza frenetic. Culorile se intrepatrund. E un morman de tablouri acolo jos langa el si alba ca zapada le strange pe cele terminate si le atarna rand pe rand in salon.

Mos Tim, cum ii zic prietenii, sculpteza in piatra. Figurile unor animale preistorice numai de el cunoscute. Figurinile sunt duse de Alba ca Zapada in micul salonas de alaturi si sterse din cand in cand de praf.

Ceilalti batrini stau la luminile unor lampi de gaz slab palpaitoare si citesc niste cartulii vechi.

Nimeni nu le tulburase linistea celor din micul azil, pana intr-o zi cand un domn elegant cu baston, coboara dintr-o masina neagra stralucitoare. Cei sapte batranei si Alba ca Zapada, la auzul motorului, s-au repezit la ferestrele casei. Domnul a pasit tacut pragul casei vechi si afumate de vreme,.

La intrarea in salonul ticsit de tablouri si figurine l-a intampinat surazatoare alba ca zapada.

Domnul s-a plimbat gales prin salon, si a admirat cu un suras aprobator fiecare tabloas, si fiecare figurina sculptata. Apoi se duce in masina si aduce cateva panze noi, acuarele, si o bucata mare de fildes pentru sculptor. Alba ca Zapada incepe sa planga si face o plecaciune in fata domnului. Apoi o ia deoparte pe tanara fata, si-i saruta mana.

Pleaca si se intoarce peste o saptamana. Intr-un colt al salonului aparuse o panza noua si pe masuta noi figurine de fildes. Apoi domnul se duce in curte unde il astepta si o doamna. El o apuca de mana si o duce in salon. Doamnei ii dau lacrimile si admira tacuta fiecare creatie.

Urmatoarea saptamana, micul salonas al azilului, s-a umplut de lume si de atunci in fiecare zi o multime de oameni, iar batranii , cu ochii in lacrimi isi desavarsesc creatiile.

Castelul Rozelor

In micul orasel Porto, peste 3 zile va incepe carnavalul Rozelor de Vara. Casele tuturor freamata de rumoarea ultimelor pregatiri . Luminile lampilor palpaie in odaile doamnelor si domnisoarelor, cat si a tinerilor domnisori care nu se lasa mai prejos de suratele lor.

In ajunul celei de-a treia zi servitorii regali umplu ulitele de petalele de trandafiri multicolori si portile caselor de ghirlande de roze de vara.

Seara se da startul. Oamenii din tot orasul se strang ciorchini pe la portile caselor impodobite si pe strazile inmiresmate.

In fata castelului regelui Brünsky la umbra celor trei stejari seculari s-a adunat un grup care iese din tiparele celorlalte. In mijlocul celor catorva omuleti costumati pestrit sta zana Sia cu bagheta magica si catelusul ei cu har, micul Sim. In stanga, claunul zanei Mim, in dreapta menestrelul regal Giub, piticul Slim, pictorasul Mat, si maimutica Tril. Se indreapta catre fantanile arteziene de cristal din centrul oraselului in triluri de fanfara.

Grupul multicolor se opreste la un semnal al unui servitor regal care anunta caleasca printesei Xia.

Zana Sia isi trece faldurile bogate ale rochiei dantelate printre piciorusele celorlalti membri ai grupului si cu bagheta ei fermecata il invita pe menestrelul regal Giub, sa cante Oda Rozelor si pe pictorasul Mat, care scoate de sub brat grabit sevaletul pentru a executa in pastel portretul printesei. Intre timp claunul Mim, face o tumba clasica si deschide usita micii calesti, prinde mana delicata a printesei si o sustine pana aceasta atinge cu varful condurului prima petala de pe pavaj.

In manutele mici si negricioase ale lui Mat, pensula se misca cu unduiri vioaie pe sevalet. Menestrelul Giub , infiorat de frumusetea printesei , aseaza un genunghi pe o petala violacee isi ia vechea chitara afumata de vreme, ce-o poarta mereu sub brat, si canta inca o data Oda Rozelor pentru delicata printesa. Maimutica Tril chitaie afectuos in spatele grupului de artisti ambulanti si bate din palmele paroase a nesat.

Zana isi cheama claunul , care dupa ce examineaza portretul facut de Mat il inmaneaza cu o plecaciune adanca printesei. Menestrelul se da la o parte si inainteaza zana Sia, care cu o unduire delicata a baghetei ii chema pe toti artistii in jurul ei si ii inmaneaza printesei un scaunel de cristal pe care sa stea comod si sa urmareasca spectacolul pregatit in cinstea ei, de catre artisti.

Primul care se infatiseaza in fata printesei cu mii de plecaciuni este piticul Slim care recita o poezioara de iubire in limba slima.

Urmeaza menestrelul Jiub, care canta Aria Triumfala in cinstea Xiei cu atata dezinvoltura incat mica printesa se ingalbeneste la fata de emotie si zana Sia este nevoita sa scoata potiunea magica pentru a o inviora din nou. La sfarsitul ariei printesa scoate la lumina si portretul micului Mat, si-l examineaza. Acesta face un pas in fata, o plecaciune si se opreste atent la reactiile printesei inca aflata sub influenta muzicii. Ii dau lacrimile si claunul vine si-l mangaie pe parul cretuliu stralucitor si negru ca abanosul. Mat revine si se retrage in grup asteptand verdictul.

Intre timp, cu calaretii sai de nadejde, calaii regali Vam si Spin, intr-un nor de praf si petale sfartecate apare contele Xilan , om de incredere al regelui si curtezan invederat al printesei. Calul sau negru se opreste la un pas de caleasca si contele descaleca cu figura sa dura si in acelesi timp usor efeminata, cu sprancenele adunate a suparare la vederea “circului “ pe care zana “Sia” il croise in jurul printesei. Zana Sia isi tine spiciul de ocara delicat in fata contelui “Xilan”, care se preface ca se uita la petalele de pe jos , spulberate de copitele calului lui si nu aude nimic. Apoi incaleca usor rusinat de vorbele zanei si pleaca grabit inapoi spre castel urmat de cei doi calai.

Zana auzise de le curtezanele regelui cum ca acest tanar conte Xilan este un sarpe veninos care trage itele pana la rege, impreuna cu cei doi calai ai sai Vam si Spin, carora le-a promis o parte din pamanturile sale nobiliare, daca il ajuta sa o ia de sotie pe tanara printesa Xia. Ba mai mult circula zvonuri ca ar fi sadit o planta carnivora uriasa in apele lacului regal Vogas pentru a-i face disparuti, pe rand, pe cei cinci circari ai zanei, care sunt ridicati printre altele si la rangul de artisti regali supremi.

Hm, se gandeste zana, cautand o metoda de a-l opri pe acest tanar conte veninos, dar cum chipul lui se spune ca i-ar cam fi intrat la suflet printesei, nici nu ar vrea sa o raneasca pe firava faptura. Dar contele, pe zi ce trece, devine din zi in zi mai inversunat impotriva artistilor, care si ei sunt de altfel placuti foarte mult de printesa, mai ales menestrelul Giub si pictorasul Mat, intre care a simtit el ca se va duce lupta decisiva.

Intr-o zi chiar, zana neincrezatoare in vorbele curtezanelor, arunca drept momeala o brosca in apele limpezi ale lacului Volas si apare dintr-o data un cerc mare albastru, sub care o gura carnoasa de planta uriasa devoreaza imediat creatura, nevinovata.

Atunci zana Xia hotaraste ca sarpele de Xilan trebuie ucis si cum? Indirect, chiar de oamenii sai de incredere.

A doua zi, in zori, zana trimite o scrisoare prin curtezana ei de incredere Cil, direct in camera lui Spin, cel mai apropiat om al lui Xilan. Prin care il anunta pe acesta ca toata povestea contelui lor mult iubit despre pamanturile mobiliare promise este o inselaciune.

Spin se duce repede la Vam, il trezeste si se sfatuiesc indelung. Toata lumea cunoaste bunatatea si inteligenta ascutita a zanei Sia, care se bucura de respectul intregului regat . Se hotarasc sa-l ademeneasca pe contele “Xilan” in padurea bantuita sa-i ia vitejeste capul cu barda.

Zis si facut. Il ademenesc cum ca regele i-a anuntat de aparitia balaurului fermecat in Padurea Bantuita… Si ca a fagaduit mana printesei Xia celui care va ucide creatura.

Intr-o secunda contele Xilan a si prins aripi si s-a echipat de lupta punandu-si platosa de argint si luandu-si palosul sau fermecat.

Dupa doua ceasuri de mers printre ciulinii de pe Valea Regelui, ajung in Padurea Bantuita.

Vam monteaza capcana pentru balaur si apoi pe furis il si leaga pe Xilan care tipa enervat ca din gura de sarpe legat de un ciot de copac. Apoi scoase de sub saua calului barda si dintr-o lovitura ii reteaza “idolului” lor “mincinos” capul, apoi il sfarteca si-l inchid in capcana uriasa.

Apoi incaleca grabit si se intorc la castel unde nu le-a simtit nimeni lipsa si nici pana in ziua de astazi nu s-au descoperit faptasii crimei.

Printesei nu i s-a suflat o vorba despre moartea lui Xilan. A doua zi dupa carnaval se simti emotionata cu aria triumfala a lui Giub in urechi. Langa pat se afla si portretul micului Mat. Se uita atent la el si il pune inapoi. Se gandeste cu lacrimi in ochi. Trebuie sa aleaga sotul intre cei doi artisti maestri ai zanei. Dupa o ora isi cheama servitoarea si-i inmaneaza o scrisorica parfumata pentru a o duce urgent la zana.

Intre timp in palatul de clestar al zanei , cei cinci artisti asteptau cu sufletul la gura un semn de la printesa Xia.

Si iata ca apare, alergand ciufulita, servitoarea printesei cu o scrisoare in mana. Se apleaca in fata zanei si-i inmaneaza plicul.

Zana , emotionata , citeste cu voce tare verdictul. Multpreafericitul, castigator al concursului si al inimii printesei este menestrelul regal Giub, pentru Aria triumfala .

In acel moment, pictorasul Mat, palid si cu ochii in lacrimi, o ia la goana si se opreste pe malul lacului Volas, pentru a-si oglindi chipul in apele limpezi. Oare este el mai urat decat colegul si prietenul lui de-o viata Giub? In acel moment calcaiul micului Mat aluneca pe o petala de trandafir si se rostogoleste cu pocnet in apa. Apa limpede se involbureaza si apare planta uriasa, misterioasa carnivora, care-l inghite asemeni micii broscute.

Zana uitase complet de existenta ei si oamenii ei nu au apucat sa o starpeasca. Ce crima, ce pacat.! …

In cateva momente, o ceata de trecatori care au vazut toata intamplarea se imbulzesc pe malul lacului uimiti. Apoi alearga toti intr-un suflet la Palatul de Clestar sa anunte zana. Cand afla cei patru artisti impreuna cu zana raman inlemniti, apoi zana varsa pentru prima data in povestea asta, cateva lacrimi amare si fata ei divina i se chirceste de durere. Giub lesina, maimutica Tril sare din colt in colt, Piticul Slim este chinuit de un ras isteric si claunul face tumbe si plecaciuni in fata zanei cu chipul plin de lacrimi.

Ingropaciunea are loc a doua zi, pe muzica menestrelului Giub, cu participarea celorlalti trei artisti, iar in fruntea alaiului Zana, cu chipul trist, si bagheta magica.

Dupa alte 3 zile are loc nunta printesei Xia cu menestrelul regal Giub. Aceste trei zile, printesa , socata de nedoritul eveniment, cat si de moartea infioratoare a lui Xilan, zace la pat.

Trei zile si trei nopti dureaza petrecerea care invie nu pe cei proaspat morti si ingropati, ci sufletul carnavalului rozelor de vara.

Nota:Dedic aceasta poveste  Olimpiei Sapunaru, lui Cosmin Sava, lui Matei Banica, lui Catalin Insuratelu, lui Bogdanel, Soranei si Andrei

Planeta “idiotilor”

Partea I

Undeva in sistemul nostru solar la sute de ani lumina de pamant, este o planeta despre care pamantenii au auzit in legende. Ei au denumit-o planeta idiotilor. Este locuita de niste omuleti care traiesc in corturi de paie, sub lumina arzatoare a soarelui, care le bucura viata necontenit.

Omuletii bipezi sunt fantastici. Bunatatea lor a ajuns legendara, ca si inteligenta. Aici nu exista razboaie, nu exista foamete, nu exista decat un orizont albastru dumnezeiesc şi paie. Pamantenii se chinuie de sute de ani sa ajunga la ei in speranta de a coloniza planeta si sa-i faca sclavi, sa munceasca pentru ei.

Intr-o zi de februarie, aici jos, pe planeta Pamant, savantul Yanis isi termina racheta sa “Robusta” conceputa cu cinci ani in urma special pentru a patrunde cu ea pe Planeta idiotilor .

Se imbarca singur, in secret, pe data de 13 februarie, calatoria fiind estimata la a dura 2 saptamani.

In timpul calatoriei emotiile lui Yanis cresteau pe zi ce treceau. Oare va fi primul om care va da mana cu idiotii? Oare idiotii au zambete , au priviri umane? Sunt mai mici, mai mari?

Iata ca Muntii Iluminati de pe planeta, apar primii la orizont. Inima lui Yanis palpita. Iata dupa munti si depresiunea unde ar trebui sa fie locul de aterizare. Motoarele rachetei isi incetinesc turatia, aterizeaza. Deschide clapa rachetei si da sa puna primul pas pe sol cu lacrimi in ochi si adanc tulburat. Jos, se intindea un covor unduitor verde de iarba ingereasca, care in bataia soarelui aparea ca o matase de atlas. Aerul inmiresmat aducea parfumul florilor de tei si ai curmalilor imbobociti.

La cativa pasi se ivesc si colibele locuitorilor.

Yanis devine prudent. Asteapta un semn. Poate odata cu ivirea zorilor un “idiot “ o sa iasa din carapacea lui si va veni sa dea mana cu el; sau nu; sa se apropie catinel spre asezamant si sa stea la panda?

Dar iata ca primii locuitori isi fac aparitia sub cupola cerului azuriu.

Yanis se indreapta usor spre asezamant, cu mana dreapta in sus.

Prima care l-a reperat a fost o femeie care tocmai iesise din coliba si cara un vas mare de lut pe umeri. Cand i-a intrezarit silueta, a scapat brusc vasul care s-a rostogolit in iarba spre parau si a ramas intepenita. Atunci Yanis, a coborat bratul si s-a indreptat spre femeie. Era o faptura divina, biata femeie imbracata in straiele ei saracacioase de papura… Cu parul lung si negru, cu ochi mari si calzi, cu pleoapele curbate si lungi, cu sani mici si rotunzi si picioruse barbatoase. Intr-o clipa s-a indragostit de ea, si a apucat-o usor de mana. Femeia s-a tras inapoi si a asteptat curioasa sa vada in ce limba vorbeste barbatul. Acesta i-a facut semn spre inima. Femeia a inteles si l-a luat de mana. Se duc amandoi cu vasul la parau si-l umplu. Apoi barbatul se ofera sa-i arate femeii racheta “Robusta”. Pasesc amndoi timizi la bord. Femeia e usor speriata si atunci barbatul o conduce spre locuinta ei primitiva, unde stau linistiti pe lavita si beau un ceai de salcam.

Se lasa incet seara si femeia ii ofera un loc in dreapta ei.

Yanis se obisnuieste rapid cu “concitadinii” si isi stabileste resedinta aici pe Planeta Idiotilor, alaturi de femeia lui iubita.

La un an se naste Vlad, copilul clor doi, care da dovada inca din primii ani de semene de adanca evlavie si sete de cunoastere spirituala intense in toate domeniile. Yanis ii pune la dispozitie cateva carti de beletristica pe care le avea in naveta, biblia si o vioara. Copilul celor doi, dupa ce devoreaza cele oferite si compune o mica oda pentru planeta-sora Pamant, isi manifesta direct dorinta de a vizita planeta tatalui. Acesta speriat de rapiditatea si spontaneitatea acestei propuneri ii sugereaza sa mai astepte cativa ani sa ajunga la maturitate. Dar Vlad, fire neinduplecata si nesovaitoare, gasind si manualul de bord al navetei “Robusta” intr-o noapte se urca pe furis la bord, potriveste viteziometrele si busolele spatiale si o porneste spre planeta-sora. Jumatate idiot, jumatate pamantean, intr-o saptamana zareste Himalaia. Aterizeaza la poale , isi aseaza naveta in dosul unei paduri si porneste cu bratele si spiritul deschis spre jumatatea-i aferenta. Biblia pamanteana o ia cu el. E cartea lui de capatai. Imbracat in haine de fire de bambus si incaltat cu papuci de rafie pleaca in cautarea primilor locuitori.

Gaseste pe drum un calugar ratacitor pornit dintr-o manastire, cu ganduri de vindecarea a sufletelor celor oropsiti. Fac o parte din drum impreuna si nu intalnesc nici tipenie de om. Atunci Vlad se desparte de calugaras si-si continua drumul. La el, pe planeta idiotilor, cu siguranta ca pana la aceasta ora ar fi intalnit tot soiul de idioti.